În condiții normale, CFR-ul se va duela pentru locul trei în grupa E a Champions League cu FC Basel, campioana Elveției.
Roș-albaștrii sunt unul dintre cele mai titrate cluburi din Țara Cantoanelor, având 13 titluri de campioană. Cele mai bune performanțe le-au avut în anii 1960-1970.
La finalul anilor 80, Basel a retrogradat și a revenit în prim plan abia în acest mileni.
Anii 2000 au reprezentat startul revirimentului pentru elvețieni: în 2002 au cucerit un nou titlu, după 22 de ani, pentru ca palmaresul să fie îmbunătățit cu alte 4 titluri de campioană: în 2004, 2005, 2008 și 2010.
Sezonul 2005-2006, memorabil
În sezonul în care Steaua a reușit cea mai bună performanță a unei echipe de club din România, de după Revoluție, calificându-se în semifinalele UEFA, Basel a scris la rândul ei istorie.
Elvețienii au fost la doar un pas de o semifinală cu echipa din Ghencea, însă Middlesbrough le-a zdrobit și lor visul. După un 2-0 pe St. Jakob-Park, englezii au recuperat miraculos în retur și s-au calificat mai departe cu scorul general de 4-3.
Gigi Oeri, cheia succesului – asemănări izbitoare cu Becali
Aceste performanțe sunt strâns legate de preluarea echipei de Gigi Oeri, una dintre cele mai bogate femei din lume. Dealtfel, familia Oeri este cea mai bogată din Elveția, conform unui studiu organizat de Bilanz magazine.
În vârstă de 54 de ani, patroana lui Basel este o persoană destul de controversată, cu numeroase apariții publice; aceasta a devenit o țintă predilectă pentru presa din Țara Cantoanelor, e adevărat și datorită faptului că reprezintă o prezență inopinată în fotbalul mondial.
Mediatizarea excesivă de care se bucură Gigi a elvețienilor se datorează, însă, și numeroaselor acțiuni filantropice pe care aceasta le face. De curând, Oeri a donat 10 milioane de franci elvețieni pentru a susține pruducția filmului Parfum: Povestea unui criminal.
Frei, marea vedetă Golgheterul all time al naționalei Elveției, Alexander Frei, a ales să se întoarcă în 2009 la echipa care l-a lansat în fotbalul mare. Rezultatul: 18 goluri în 21 de partide în sezonul trecut.
Echipa elvețiană este o multinațională, în rândul căreia regăsim 11 jucători străini. Argentinia e, din acest punct de vedere, cea mai bine reprezentată, 3 jucători din țara lui Maradona evoluând la Basel. În afara celor trei, elvețienii mai au în lot un turc, un irlandez, un australian, un suedez, un ghanez, un camerunez, un german și un jucător din Zambia. Echipa tip Basel: Costanzo – Inkoom, Abraham, Cagdas, Safari – Shaqiri, Huggel, Yapi, Stocker – Frei, Streller
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER